Goji, fructele miraculoase...

           

      ...fructele minune, fructele longevității.....       

     M-am săturat de pastile până peste cap. NU mai vreau pastile, deloc dar absolut deloc. Din acest motiv am început să caut pe net tratamente naturiste. Așa am dat peste fructele de goji. Le-am văzut prin magazine și am auzit de ele, atunci de mult când m-am îmbolnăvit, de la o cunoștință, care spunea exact ce am citit și eu zilele acestea, cum că ar fi niște fructe minune care fac minuni, fiind bune la toate bolile. Atunci nu am citit, acum îmi pare rău, poate consumate de atunci, aș fi înghițit mai puține pastile. Poate, am zis. Nu știu dacă pentru mine vor face minuni, am început să le consum de trei zile.

  Pot fi consumate proaspete, dar la noi nu am văzut, uscate, arată ca niște stafide numai că sunt roșii, sub formă de sucuri, ceaiuri. Se spune, că sunt cel mai puternic antioxidant, ajută la întărirea imunității, la îmbunătățirea sistemului cardio-vascular, previn degradarea vederii, scad colesterolul rău și multe, multe altele încât stai și te întrebi ,,chiar așa să fie?,,. Eu una m-am întrebat, pentru că sunt prea mulți oameni bolnavi, prea mulți consumă pastile, și știu ce spun, căci merg des la farmacie și sunt mulți ca mine care plecăm cu punguța plină de pastile și pastiluțe. Daaaar, să fiu optimistă și plină de speranță și poate peste ceva timp voi scrie aici că iau mult mai puține pastile, căci deloc sunt conștientă că nu se poate în cazul meu. Nu m-am lămurit cât este bine să consumi intr-o zi și de aceea eu mănânc dimineața pe stomacul gol aproximativ o lingură, iar pe parcursul zilei mai iau câte 2-3, câte 3-4, încît până seara probabil mai consum încă o lingură. Nu știu dacă e bine, dacă nu e bine, o fi mult, o fi bine, o fi puțin, nu știu. Așa arată goji păpate de mine.  :):):)

Vine, vine primavara... cu multe, multe lalele

           lalele albe

În timp înveți ...

            zilele trecute am primit pe e-mail aceste versuri, mi-au plăcut foarte mult și de aceea am vrut să le postez aici.  foarte frumoase și foarte adevărate, din păcate ... 

În timp înveți ...
                   Jorge Luis Borges
După un anumit timp,
omul invață să perceapă diferența
subtilă intre a susține o mână
și a inlănțui un suflet,
și invață că amorul nu inseamnă a te culca cu cineva
și că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranță,
și așa, omul incepe să invețe...
că săruturile nu sunt contracte
și cadourile nu sunt promisiuni,
și așa, omul incepe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg
deschiși,
și invață să-și construiască toate drumurile
bazate pe astăzi și acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri...
și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc insă la
jumătatea drumului.
Și după un timp, omul invață că, dacă e prea multă,
până și căldura cea dătătoare de viață a soarelui, arde și calcinează.
Așa că incepe să-și planteze propria grădină
și-și împodobește propriul suflet,
in loc să mai aștepte ca altcineva să-i aducă flori,
si invață că intr-adevar poate suporta,
că intr-adevar are forță,
că intr-adevar e valoros,
și omul invață și invață ...
și cu fiecare zi invață.
Cu timpul inveți că a sta alături de
cineva pentru că iți oferă un viitor bun,
inseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te intorci la trecut.
Cu timpul ințelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu
defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
iți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești!
Iți dai seama cu timpul că, dacă ești alături de această persoană doar
pentru a-ti intovărăsi singurătatea,
in mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să ințelegi că adevărații prieteni sunt numărați,
și că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu, se va vedea inconjurat doar de false
prietenii.
Cu timpul inveți că vorbele spuse intr-un moment de mânie
pot continua tot restul vieții să faca rău celui rănit.
Cu timpul inveți că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.
Cu timpul ințelegi că, dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil ca prietenia lui să nu mai aibă niciodată aceeași
intensitate.
Cu timpul iți dai seama că, deși
poți fi fericit cu prietenii tăi,
intr-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul iți dai seama că fiecare experiență traită alături de fiecare  ființă
nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul iți dai seama că cel care umilește sau disprețuiește o ființă
umană,
mai devreme sau mai târziu, va suferi aceleași
umilințe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul inveți că, grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă,
asta va determina ca in final,
ele să nu mai fie așa cum sperai.
Cu timpul iți dai seama că in realitate,
cel mai bun nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact in acel moment.
Cu timpul vei vedea că, deși te simți fericit cu cei care-ți sunt
imprejur,
iți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
și acum s-au dus și nu mai sunt...
Cu timpul vei invăța că incercând să ierți sau să
ceri iertare,
să spui că iubesti, să spui că ți-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.
Dar din păcate,
toate se invață doar cu timpul...

Zilele omului....

                 Astazi, dupa mult timp, m-am simtit bine, atat cat pot eu sa ma simt bine. Am fost prin oras, am fost in vizita la cineva la cimitir, i-am aprins lumanari si i-am dus flori, c-asa-i frumos cand te duci in vizita la cineva, macar o floare sa-i duci, am fost putin la shoping, adica am facut piata la hipermarchet, tarabele din piata erau inchise, era deja tarziu. A fost ok, m-am simtit bine, putin cam rece pentru mine, m-ai ales la cimitir, adica chiar era frig, dar seara am ajuns cu bine acasa. In lift eu ocupata cu sacoselele, cu sticlele de apa, cu etc il aud pe sotul meu: "uite ce scrie aici", (paranteza; administratorul, celebrul administrator de bloc, a pus un panou de afisaj pentru cei ce vor sa puna reclame in lift, sa nu le lipeasca pe peretii liftului, momentan nu exista nicio reclama iar panoul arata ca o coala alba A4, pe care cineva a scris cu negru cele ce urmeaza, aici inchei paranteza si ii dau cuvantul sotului) "zilele omului, frunzele pomului", exact asa. M-am uitat, am vazut... si am ajuns la etajul nostru. In timp ce duceam in casa sacoselele, sticlele, etc ma gandeam ca frunzele copacului pleaca toamna si se intorc primavara, poate nu sunt aceleasi dar copacul este acelasi, pe cand zilele omului se duc si nu se mai intorc....... zilele omului, frunzele pomului.....
             ......si mai apoi, intr-o zi, poate da poate nu, cineva va scrie ca a fost la noi in vizita cu  lumanari si flori......... zilele omului, frunzele pomului...
si pentru ca astazi m-am simtit bine, nu as fi scris aici nimic, as fi uitat si citatul "zilele omului, frunzele pomului" daca...
..............................."zilele omului, frunzele pomului"

Toamna ...

iar si iar si iarasi a venit toamna ...

Grădina botanică

Grădina botanică

30.10.2011

Roz......

Eu sunt eu 

de Adrian Păunescu

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.

Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.

Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.

Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.

Făt-Frumos

de  Adrian Păunescu

Oameni, oameni, fraţii mei,
Disperaţii, fericiţii,
V-aţi spălat de superstiţii,
De demoni şi dumnezei.

Însă-i nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-aţi spălat şi de poveste,
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos.

Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângeră ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolţi, pe ce pământ?

Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni.
Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos?

Făt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimănui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist băiat.

Mai visaţi de vreţi să fiţi
Fericiţi cu capu-n pernă,
Feriţi epoca modernă
De rigizi şi scofâlciţi.

Din prea mult entuziasm
Să nu spargeţi Voroneţul,
Daţi-i voi mai mare preţul,
Oameni, mai râvniţi la basm.

Voi, care aveţi copii,
Nu-i lăsati sub gând satanic,
Să respire sterp, mecanic,
Ca şi când nu ar fi.

Doborâţi himera jos,
Oameni, reveniţi în lume,
Pe umana noastra culme
Regăsiţi pe Făt-Frumos.

Făt-Frumos şi toţi ai lui,
Fiincă unde nu-i poveste
Lume nu-i şi om nu este
Şi, de fapt, nimica nu-i.

El venea la noi pe jos
Şi ni l-au răpit piraţii,
Vameşi vigilenţi, redaţi-i
Actele lui Făt-Frumos.

Daţi-i viaţa înapoi,
Ochii mari, mişcarea buzii,
Făt-Frumosul din iluzii
Şi frumos numai prin voi.

Cu A430 la Paris

              Unora le place să fie fotografiate, pentru că sunt fotogenice, drăguţe. Mie îmi place foarte mult să fac fotografii, poate pentru că nu-s fotogenică, nu ies bine in fotografii. Înainte, pe vremuri când aveam nevoie de foto pt BI, paşaport, vreo diplomă, făceam mai multe seturi de foto să am de unde alege, ieşeam fie cu un ochi mai mare unul mai mic, fie cu un ochi închis, fie cu un umăr foarte sus şi celălalt foarte jos, de aceea eu apar în foarte puţine foto, în schimb am mii de foto, cele mai multe cu flori. Am 2 aparate foto, unul mic şi drăgălaş (Canon A430) şi unul mai mare şi negru (tot Canon, S5). Îmi place mai mult tot cel mic, poate şi pentru că este primul meu aparat digi, poate şi pentru faptul că îl manipulez mai uşor, nu mă incomodează deloc, are loc în orice buzunar. Dintotdeauna mi-a plăcut să fac foto. Odată, de mult am şi plâns când soţul m-a certat că fac foto la peisaje, eram la mare, cocoţaţi pe terasa hotelului de unde marea se vedea superb, pe vremea când mergeam pe litoralul românesc, şi aveam film alb-negru. De atunci îşi tot cere scuze dăruindu-mi aparate foto, iar eu îmi scot pârleala din plin, fac foto la tot ce prind. Se întâmplă să plec la piaţă cu drăgălaşul mic în geantă. Şi acum câteva fotografii făcute cu drăgălaşul mic la Paris.

Vacanţă în Grecia