Roz......

Eu sunt eu 

de Adrian Păunescu

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.

Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.

Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.

Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.

Făt-Frumos

de  Adrian Păunescu

Oameni, oameni, fraţii mei,
Disperaţii, fericiţii,
V-aţi spălat de superstiţii,
De demoni şi dumnezei.

Însă-i nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-aţi spălat şi de poveste,
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos.

Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângeră ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolţi, pe ce pământ?

Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni.
Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos?

Făt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimănui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist băiat.

Mai visaţi de vreţi să fiţi
Fericiţi cu capu-n pernă,
Feriţi epoca modernă
De rigizi şi scofâlciţi.

Din prea mult entuziasm
Să nu spargeţi Voroneţul,
Daţi-i voi mai mare preţul,
Oameni, mai râvniţi la basm.

Voi, care aveţi copii,
Nu-i lăsati sub gând satanic,
Să respire sterp, mecanic,
Ca şi când nu ar fi.

Doborâţi himera jos,
Oameni, reveniţi în lume,
Pe umana noastra culme
Regăsiţi pe Făt-Frumos.

Făt-Frumos şi toţi ai lui,
Fiincă unde nu-i poveste
Lume nu-i şi om nu este
Şi, de fapt, nimica nu-i.

El venea la noi pe jos
Şi ni l-au răpit piraţii,
Vameşi vigilenţi, redaţi-i
Actele lui Făt-Frumos.

Daţi-i viaţa înapoi,
Ochii mari, mişcarea buzii,
Făt-Frumosul din iluzii
Şi frumos numai prin voi.

Cu A430 la Paris

              Unora le place să fie fotografiate, pentru că sunt fotogenice, drăguţe. Mie îmi place foarte mult să fac fotografii, poate pentru că nu-s fotogenică, nu ies bine in fotografii. Înainte, pe vremuri când aveam nevoie de foto pt BI, paşaport, vreo diplomă, făceam mai multe seturi de foto să am de unde alege, ieşeam fie cu un ochi mai mare unul mai mic, fie cu un ochi închis, fie cu un umăr foarte sus şi celălalt foarte jos, de aceea eu apar în foarte puţine foto, în schimb am mii de foto, cele mai multe cu flori. Am 2 aparate foto, unul mic şi drăgălaş (Canon A430) şi unul mai mare şi negru (tot Canon, S5). Îmi place mai mult tot cel mic, poate şi pentru că este primul meu aparat digi, poate şi pentru faptul că îl manipulez mai uşor, nu mă incomodează deloc, are loc în orice buzunar. Dintotdeauna mi-a plăcut să fac foto. Odată, de mult am şi plâns când soţul m-a certat că fac foto la peisaje, eram la mare, cocoţaţi pe terasa hotelului de unde marea se vedea superb, pe vremea când mergeam pe litoralul românesc, şi aveam film alb-negru. De atunci îşi tot cere scuze dăruindu-mi aparate foto, iar eu îmi scot pârleala din plin, fac foto la tot ce prind. Se întâmplă să plec la piaţă cu drăgălaşul mic în geantă. Şi acum câteva fotografii făcute cu drăgălaşul mic la Paris.

Vacanţă în Grecia

Au înflorit salcâmii

Urare de la dl Enăchescu

    Astăzi l-am văzut la tv pe dl Enăchesu. Un venerabil pensionar în vârstă de 80 de ani. Era in faţă la Cotroceni. Manifesta. De aproape o săptămână nu avea in casă nici măcar o coajă de pâine. Printre lacrimi povestea că după 40 de ani de muncă merge la biserică să cerşească. Povestea şi plângea, mai avea putere doar cât să plângă, mâinile ii tremurau când se ştergea la ochi. Ieşise in stradă pt că-i va fi micşorată  pensia, care şi aşa este foarte mică. La plecare reporterul  i-a urat "Să fiţi sănătos!". Dl Enăchescu îi urează la rândul său "Şi voi să fiţi sănătoşi! Şi niciodată să nu treceţi prin ce trec eu acum." Nu ştiu dacă vom mai ajunge noi, nu la 80 de ani, ci la pensie, în condiţiile actuale. Oare ce crede preşedintele ţării, dacă l-a văzut pe dl Enăchescu? Probabil gândeşte că este unul dintre cei veniţi acolo la îndemnul altora de a fi violent, un instigator la ură şi violenţă, venit acolo să facă scandal în lipsă de altceva mai bun, din plictiseală de prea mult bine.